Chemarea Cucului si un detectiv cu piciorul pe pamant

Am facut o saptamana pauza de la postat pe blog (si de la citit pentru ca uneori pur si simplu nu exista suficiente ore in zi sa reusesti sa termini o carte). Iar acum am revenit, cu o recenzie (poate cam mult spus) la o carte pe care am citit-o cu cativa ani in urma, inainte sa devina fenomen international si sa afle toata lumea cine se afla in spatele pseudonimului. Cartea despre care vreau sa va vorbesc putin se numeste Chemarea Cucului, in romana si este scrisa de Robert Galbraith, care nu este nimeni altcineva decat J.K. Rowling. 

Iata mai jos cateva impresii despre acest roman politist si in acelasi timp cateva motive pentru care sa cititi si voi seria, daca nu ati facut-o pana acum.

1. Actualitate

Nu am citit pana la Chemarea Cucului nicio carte care sa fie ancorata atat de bine in problemele superficiale cu care ne confruntam in societatea asta superficiala in care traim. Mi-a placut instant faptul ca povestea graviteaza in lumea modei si a paparatilor. Nu pentru ca as avea vreo tangenta cu acest univers pe care sincer nu-l inteleg deplin, ci tocmai pentru ca nu aveam niciun insight legat de lumea fashion.

Robert Galbraith reuseste sa prezinte acest univers prin crapatura pe care o lasa o crima in crusta stralucitoare dar subtire in care este invaluit. Cucul canta o ultima data si brusc are un nou moment de glorie, de care profita ca niste sacali doar cei ramasi in viata – o suita de personaje decadente si decazute, superficiale, dar viclene, insetate dupa faima si dispuse sa faca orice sa ajunga in lumina reflectoarelor. O lume sedusa de glorie goala, argint, aur, stralucire si frumusete, in spatele carora se ascunde o viata golita de sens si umpluta cu anestezice, relatii disperate si disparate, fara vreo implinire.

2. Personaje

Galbraith (prefer numele acesta care este si un statement facut de Rowling la vremea la care a publicat cartea – editurile fiind mai inclinate sa publice un autor cu nume masculin. In plus faima pe care seria Harry Potter i-a adus scriitoarei ar fi stirbit din frumusetea romanului, ea fiind catalogata strict o autoare de romane fantastice)… Deci cum spuneam, Galbraith prin contrast cu standardul de superficialitate din lumea modei merge pana in cele mai mici detalii in crearea personajelor si desi firul narativ urmareste in principal viata detectivului Cormoran Strike si a secretarei lui, Robin Ellacott, fiecare personaj ce apare in scena iti lasa impresia ca are o poveste intreaga in spate. Nimic nu este plat, nimic nu este lasat la voia intamplarii sau scris in graba doar pentru a umple o pagina. Fiecare personaj nu doar ca are un rol, dar isi joaca atat de bine rolul incat uiti ca citesti un roman politist si te trezesti ca esti casa Lulei (fotomodelul ucis) vorbind cu vecinii ei, sau privind de la geamul biroului lui Cormoran strada impanzita de paparatii care incearca sa prinda o poza cu detectivul particular care da peste cap verdictul politistilor.

Relatia dintre Strike si Robin este la fel de complexa ca personajele. Vietile lor complicate se intrepatrund si se intersecteaza de cele multe ori creandu-se tensiuni, pentru ca asa e viata, nu? Nu tot timpul esti de acord cu seful tau, sau nu tot timpul partenerul de viata e de acord cu jobul pe care il ai. Iar faptul ca Robin nu este doar un bibelou de fata ce umbla pe tocuri intorcand capete pe strada, ci si inteligenta, perspicace si ingenioasa, face ca interactiunile dintre cei doi sa fie foarte savuroase.

Ca si nota aditionala imi place cum Galbraith reuseste sa il faca pe logodnicul lui Robin sa iti devina atat de antipatic pana la sfarsitul cartii incat ti-ai dorit ca ea sa il paraseasca de dragul lui Strike (un cliseu cu care autorul se joaca intr-un mod atat de elegant si de real). Dar dragostea acopera tot, nu?

In plus, persona lui Cormoran Strike ramane pe tot parcursul cartii putin acoperita in mister. Galbraith iti da informatii despre el doar cu taraita – deoarece Strike este un personaj inchis in sine, care tine la viata lui privata si care e frustrat de handicapul pe care il are si care il simti de fiecare data cand face o miscare, cand urmareste un suspect sau cand trebuie sa isi apere propria viata.

3. Detalii

Si asa am ajuns la inca un element care face ca acest roman sa fie unul savuros si bine scris: detaliile. Unul dintre ele l-am mentionat putin mai sus: Strike are o parte din picior amputata si poarta o proteza care te jeneaza si te irita si pe tine, ca cititor, pe cat il jeneaza si enerveaza pe el cand incearca sa-si faca treaba. Complexele pe care le au personajele principale, faptul ca Strike este in datorii, trecutul dureros la care se fac trimiteri si aluzii, relatiile complicate extra-job in care se afla amandoi, dau personajelor si actiunii adancime, inaltime si latime. Nimic nu este in 2D, totul este gandit multidimensional. Ticuri facute inconstient, caracteristici ale personalitatilor lor pe care le descifrezi din modul diferit in care Strike si Robin apasa pe taste – unul folosind un deget aratator mare, butucanos, iar secretara lui atingand usor, in fuga tastele deschizand secretele internetului intr-o clipa. Detalii peste care poate treci inconstient, dar care iti raman in minte si construiesc puzzle-ul 3D care formeaza personalitatea personajelor.

Cam acestea ar fi trei motive mari si late sa cititi Chemarea Cucului de Robert Galbraith. Povestea politista merita si ea, dar ce face savuroasa lectura sunt personajele atat de reale care sunt puse in miscare cu atat de mult talent.

Seria Cormoran Strike: Chemarea Cucului, Viermele de matase, Cariera malefica

Viermele de matase, mi-a placut si mai mult. Iar Cariera malefica nu este cu nimic mai prejos decat prima carte. Le gasiti pe toate la un pret bun pe bookdepository. Anul acesta apare si volumul 4, daca nu ma insel, dar e posibil sa apara si o mini-serie BBC care in trei episoade sa rezolve cele 3 cazuri din primele carti cu care se confrunta Cormoran Strike si Robin Ellacott.

Daca nu reusesc nici saptamana asta care vine sa termin de citit macar una din cele 6-7 carti incepute, am sa continui probabil sa va povestesc despre ce mi-a placut la „Viermele de matase” – cartea mea preferata din cele trei aparute pana acum. Pana saptamana viitoare #rezistati.