carti

Viermele de mătase – o crimă lipsită de finețe

March 25, 2017
Viermele de mătase, Robert Galbraith

Viermele de mătase este, după părerea mea, cea mai bună carte din seria Cormoran Strike a lui Robert Galbraith (care după cum vă ziceam și în postarea asta este pseudonimul lui J.K. Rowling). Motivul pentru care îmi place atât de mult cartea cred că are a face cu faptul că toată acțiunea se învârte în lumea literară unde deja celebrul detectiv dă buzna și calcă pe orgolii fără menajamente.

Scurt moment de proiecție în lumea scriitoricească din România

Pot doar să-mi imaginez ce s-ar întâmpla dacă un autor român discreditat într-o oarecare măsură, tolerat parțial și marginalizat de majoritatea talentelor literare ar scrie o carte care să fie o satiră de prost gust, obscenă, grotescă și ridicolă la adresa marilor autori români contemporani, lovind direct în punctele lor slabe, scoțând la iveală, într-un mod creativ prin simboluri și comparații, cele mai meschine secrete ale acestora. Ar fi un bestseller oare?

Nu stiu. Probabil la fel ar fi fost și cu cartea lui Owen Quine, Viermele de mătase, dacă autorul nu ar fi dispărut fără urmă la câteva zile după ce înmânează cartea editoarei lui. Angajat de soția acestui autor detestat de toți din lumea literară, Cormoran Strike, alături de asistenta lui, Robin Ellacott, pornește în căutarea scriitorului pierdut. Ceea ce găsește însă este un scriitor mort, ucis într-un ritual tulburător, demn de imaginația celor care au scris serialul Hanibal. Nu îl recomand nimănui.

Puncte forte

De aici cartea urmărește traseul obișnuit al unui roman polițist. Însă ce face deliciul acestei roman este faptul că Galbraith are îndrăzneala să dea cortina la o parte lăsând la vedere, după cum a făcut și în Chemarea Cucului, intrigile și imperfecțiunile unei lumi pe care noi suntem obișnuiți să o vedem doar în lumina și glamoarea reflectoarelor.

Modul în care e construită intriga îmi aduce aminte de Crimă în Orient Expres a Agathei Christie unde, la fel ca aici, fiecare personaj pe care detectivul îl întâlnește pare să aibă un motiv să scape de proaspătul decedat.

Ar mai fi de menționat că tensiunea dintre Robin, Cormoran și logodnicul lui Robin (tot timpul îi uit numele – asta pentru că are un nume comun, gen Bogdan sau Marcu – no offense dacă te cheamă Bogdan sau Marcu și citești postarea aceasta), este într-o continuă creștere. Însă ce îți dă un boost de pozitivism este că atunci când contează, Robin – asistenta blondă pe tocuri, cu abilități native de detectiv – se poate baza pe amândoi. Până la un punct cel puțin. Personajele prind profunzime cu fiecare pagină pe care o întorci, motivele lor devin din ce în ce mai ancorate în personalitatea lor și realizezi că sunt oameni ce trăiesc nu după un script prestabilit, ci după niște instincte și rațiuni cât se poate de logice, ceea ce le oferă rotunjime și adâncime. În asta cred că se vede cel mai bine talentul lui Glabraith (iar a lui Rowling în seria Harry Potter).

Concluzie

Luați și citiți Viermele de mătase. E superbă. Groasă, către 500 de pagini, dar superbă. Sunt aproape sigur că și traducerea în română este excepțională, însă pentru că bookdepository e mai accesibil câteodată decât librăriile din România, am pus mâna pe carte în limba în care a fost scrisă. De aceea, vă recomand să o lecturați, dacă aveți ocazia, în engleză. O găsiți la un preț foarte bun aici. În încheiere vă las cu un truism cu care sunt sigur că editurile sunt de acord:

“We need readers,” muttered Daniel Chard. “More readers. Fewer writers.”

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply