carti

Regele Corb. Un final cu prea puține surprize

noiembrie 8, 2019
The Raven King de Maggie Stiefvater

Am apreciat tetralogia „The Raven Boys” pentru personajele sale frumos conturate. Atât de bine conturate încât le recunoșteam după dialog, le puteam auzi în mintea mea, fiecare personaj cu ticul lui și printre cuvinte le puteam intui și citi limbajul corporal.

Maggie Stiefvater a reușit să învăluie într-o aură de mister și fantastic o regiune din Statele Unite de care nu știam nimic și care mi-a rămas în minte cum a pictat-o ea și nu cum este în realitate.

O școală particulară, patru, pardon cinci prieteni marginalizați (fiecare în felul lui – unul de faimă, altul de origini, altul de trecutul său, altul de faptul că este o fantomă, iar alta marginalizată de propriile prejudecăți), un împărat din insulele Britania ce poate îndeplini dorințele celui care îl readuce la viață.

Povestea gravitează timp de patru romane în jurul obsesiei lui Gansey de a-l găsi pe Regele Corb. Dar cărțile nu sunt doar despre el. Deși el este motorul care îi pune pe toți în mișcare, fiecare roman dezvăluie mai mult despre ceilalți prieteni ai lui Gansey. Tetralogia lui Stiefvater este despre The Raven Boys. Nu doar despre liderul lor, iar asta aduce un plus mare întregii povești.

Am scris despre prima carte din serie, aici.

Însă, ultima carte, Regele Corb, care trebuia să fie punctul culminant al căutării lor pentru mine a fost un contra-punct. Maggie Stiefvater încearcă să își surprindă cititorii o ultimă dată, dar o face într-un mod sec, lipsit de forța cu care toată căutarea băieților corbi este împinsă înainte. Poate aveam eu așteptări prea mari de la o serie care mi-a plăcut și m-a prins de la primele cincizeci de pagini. Sau poate mi-am imaginat eu un final prea bombastic. În orice caz, cred că sunt obiectiv când spun că în ultima carte se întâmplă lucruri doar pentru ca povestea să meargă înainte. Înțeleg perfect ce presupune fantasticul, magia și misterul, dar toate se conturează în jurul unor reguli. Dacă nu înțelegi sau nu cunoști aceste reguli îți vine mai greu să înghiți inexplicabilul.

Avantajul mare pe care îl are această serie este că tratează personajele ca oameni (cel puțin personajele principale). Relațiile dintre ele sunt în continuă tensiune, mutare, adaptare, restabilire. Nimic nu este static.

Dezavantajul este că ultima carte accelerează dintr-o dată și lasă cititorul în urmă, doar ca să se lovească de un zid, un sfârșit abrupt, prezis ce-i drept, parțial din prima carte.

Acestea fiind zise, nu știu dacă am să mai investesc timp în vreo carte de-a lui Maggie Stiefvater. Nu pentru că scriitura ei nu este bună după cum puteți vedea din cele câteva citate care mi-au atras atenția, ci pentru că sunt o mulțime de alți scriitori pe care să îi descopăr (și pentru că finalul m-a dezamăgit puțin).

„Time, like a story, was not a line; it was an ocean. If you couldn’t find the precise moment you were looking for, it was possible you hadn’t swum far enough. It was possible that you simply weren’t a good enough swimmer yet.”

„The world didn’t have words to measure hate.”

„It looked ordinary, which is how the most dangerous things looked.”

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.