carti

Children of Blood and Bone de Tomi Adeyemi. Critică socială deghizată în literatură

februarie 3, 2020
Children of Blood and Bone, Tomi Adeyemi

Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut cartea lui Tomi Adeyemi. Cine este Adeyemi? Găsiți informații aici, pe Wiki.

Pe o parte romanul se încadrează în același tipar ca toate cărțile din genul young adult fantasy, iar clișeele abundă, viitoarele cupluri și relațiile adolescentine sunt evidente de la distanță, iar răsturnările de situație sunt aproape la prima mână. Recunosc că plot twist-ul de la final a fost unul decent.

Pe de altă parte are o cosmogonie originală, un sistem de magie împărțit pe caste, clar și, deși în acest roma Tomi Adeyemi nu a făcut prea multă referire la el, cu siguranță următoarele volumele vor include mai multă informație despre cele 11 zeități și puterile majilor care le slujesc.

Africa cum nu am mai citit-o niciodată

Orisha este țara fictivă în care protagoniștii, Zelie – fiica unei divinatoare ucise în timpul Raidului care aproape a extirpat magia din regat, Tzain – fratele ei, care este jucător profesionist de ceva joc cu mingea (un fel de fotbal, cred), Amari – fiica regelui Saran care executat Raidul și i-a transformat pe maji în sclavi – și Inan prințul moștenitor care încearcă să ducă la capăt treaba tatălului, dar, spoiler, nu reușește… Cum ziceam, protagoniștii urmărind o viziune încearcă să readucă magia în lume.

Ca să facă acest lucru, cei patru trec printr-o călătorie inițiatică și traversează întregul regat: de la un orășel plutitor, de pescari, ajung în jungla deasă, apoi pe piscuri muntoase, trec și prin deșert, ca în cele din urmă să traverseze (cu mult mult mult prea mare ușurință marea) și să ajungă pe o insulă magică, unde trebuie să facă ritualul de aducere înapoi a magiei.

Fiecare parte din traseu este descrisă, pe rând, la persoana întâi, de cele patru personaje principale. Suntem în mintea lor, fiecare capitol poartă numele protagonistului care definește unghiul din care privim lumea (un truc foarte des folosit în cărțile fantastice – de la George R.R. Martin cu a lui Urzeală, până la Leigh Bardugo cu duologia Six of Crows + Crooked Kingdom.





Peisajele sunt descrise cu talent și pentru mine, exotismul lor, a fost o gură de aer proaspăt. Atmosfera unei Africi neîmblânzite te cucerește cu rapiditate. Păcat de personajele destul de uni-dimensionale și legăturile parcă forțate dintre ele.

Ceea ce a contribuit la definirea acestei atmofere exotice a fost și limbajul, inserții de incantații în limba Yoruba. Limba aceasta chiar sună magic.

Cosmogonie și magie

Există un pasaj la un moment dat în carte, când eroii intră într-un templu uitat, iar acolo, pictați pe pereți în cele mai vii culori, istoria lumii prinde viață sub ochii lor. Cele 11 zeități fiecare contribuind cu o bucățică la crearea lumii și toate alegându-și un grup de slujitori care să poarte magia în lume – divinatorii sau majii, care se deosebesc de ceilalți prin părul lor complet alb.

Magia deci provine de la zei, iar zeii decid că e timpul ca Orisha să o recapete, la 11 ani după masacrul divinatorilor cunoscut drept Raidul.

Iar zeii se pun pe treabă… îngăduie ca anumite artefacte să fie descoperite, o mână de oameni, mânați de la spate de moarte se pun în mișcare să facă voia zeilor.

Nu știu dacă îmi place sau nu faptul că zeii sunt în control. În sensul că anumite personaje apar și reapar în momente cheie, iar scuza este: voia zeilor. Într-o oarecare măsură credința disperată a lui Zelie în voia zeilor și încăpățânarea ei de a continua în ciuda tuturor obstacolelor stârnește în mine o oarecare admirație. Însă, pe tot parcusul cărții și în special spre final am avut impresia că era blat. Totul era presetat. Deznodământul nu avea cum să fie altul, atât doar că drumul până acolo putea să fie diferit. Ca-n viață nu?

Critica socială a lui Tomi Adeyemi

Sincer, nu transpare deloc din carte. Sau cel puțin, pentru mine ea nu și-a atins ținta. Dacă Tomi Adeyemi nu ar fi scris în postfață acest lucru mi-aș fi imaginat că inspirația ei vine din masacrul cauzat Boko Haram. Poate și de acolo.

Însă, Adeyemi critică un alt fel de opresiune, vorbește de un altfel de pericol, mult mai aproape de casă – de casa ei: Statele Unite ale Americii. Anume, abuzul de putere al ofițerilor de poliție care, după cum știm din presa internațională, s-a soldat cu morți, negri împușcați fără vină, fără drept de apel, dintr-o isterie ce își are rădăcinile înfipte adânc în secole de rasism.

Cei care îi ucid mama lui Zelie sunt gărzile imperiale, gărzile care ar trebui să protejeze oamenii imperiului, inclusiv pe cei diferiți, pe cei altfel.

Divinatorii sunt reduși la statutul de sclavi. Sunt bătuți, schinjuiți, torturați, lucrați până la moarte, înfometați – imagini ușor de asociat cu ceea ce îndurau afro-americanii pe plantații.

Pentru rege și pentru gărzile imperiului (protectorii tuturor oamenilor din Orisha), divinatorii sunt niște viermi. Ce trebuie stârpiți. Nu au valoare. Nu au drepturi. Cum se simțeau în acele perioade tensionate când au fost împușcați câțiva tineri doar pentru că nu erau albi – considerați deci vinovați – americanii de culoare.

Aceasta este critica pe care o aduce Tomi Adeyemi, scriitoare americană de origine nigeriană. Deghizează critica socială în literatură fantastică, dar o face un pic prea bine. Cum ziceam, nu îți dai seama la ce face trimitere. Sau poate, dacă ai fi în locul celor înspăimântați, ai înțelege. Poate.

Dar, e un gest de curaj, cred. Literatura are puterea de a transforma cultura și societatea. Cărțile ne pot fi sprijin chiar și în cele mai grele momente, dar și imbold la acțiune, la dreptate.

Un alt lucru care mi-a plăcut la Adeyemi

Tomi Adeyemi nu se sfiiește să arate și procesul din spatele cărții. Procesul de editare. De aceea, are incluse câteva pagini cu note și corecturi pe un capitol care până la urmă a fost tăiat din carte.

Tomi Adeyemi, editing notes
Tomi Adeyemi, editing notes

Câteva concluzii

S-a văzut pe parcursul cărții o evoluție în scriitura autoarei. De parcă odată cu scrierea romanului, Tomi Adeyemi și-a cizelat și talentul. Sunt, deci, puțin curios de cum se citește următorul volum. La care se adaugă și o mai mare curiozitate despre detaliile sistemului magic și cele 11 zeități. Războiul este abia la început. Presupun.

Ca de fiecare dată vă las cu câteva citate culese din carte.

… magic took hold inside my imagination, a monster without a face.

Magic doesn’t give us peace. It only gives us a fighting chance.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.