Recunosc, am scris recenzia la această antologie coordonată de George R.R. Martin doar ca să folosesc cuvântul pezevenghi. Cât de amuzant și ridicol sună. Cam cum sunt și unii din pseudo sau anti-eroii pe care îi întâlnim în acest volum supervizat de nimeni altul decât de George R.R. Martin.
Vă avertizez că este o cărămidă de carte. Un tom pe care l-ai putea folosi ca armă într-un gest de autoapărare dacă un tâlhar, hoț, criminal sau pezevenghi (hehe) ar încerca să te atace. Volumul Rogues poate fi folosit și ca vestă antiglonț, scut, dar și ca armă albă, bolovan sau Mjölnirul tău personal.
Dar să revenim de la obiect la subiect și anume mamutul care este această antologie Rogues. Genul de carte pe care o citești o povestire pe rând la o cafea.
Trebuie să recunosc că mi-a plăcut. Mult. Cât 3 stele pe goodreads de mult. 3 stele și un pic. De ce doar 3 stele și nu mai mult? Pentru că, selecția lui George R.R. Martin putea fi mai bună și se puteau evita câteva din povestirile neinteresante din carte. Plus că e mult prea gros volumul. De parcă editorii s-au rușinat de scriitori și nu au avut curajul să îi refuze.
Câteva povestiri ce merită timpul investit
Volumul are 21 de povestiri scrise de autori foarte cunoscuți precum: Joe Abercrombie, Scott Lynch, Cherie Priest, Neil Gaiman sau Patrick Rothfuss, dar și mai puțin citiți (de mine): Carrie Vaughn, Gillian Flynn sau Connie Willis.
Mi-a plăcut mult că fiecare poveste începe cu o mică prezentare a autorului și a aventurii ce urmează să o citești. Am avut ocazia să completez o listă lungă de cărți SF&F pe care să le citesc pentru când va fi și timp.
Prima povestire din volum, intitulată Tough Times All OVer și semnată de Joe Abercrombie este și una dintre cele mai bune. Cineva este plătit să fure un artefact, doar ca să i se fure artefactul după ce a pus mâna pe el, ca mai apoi și al doilea hoț să fie jefuit ca în cele din urmă artefactul să ajungă înapoi la primul hoț. Un fel de comedie de erori, o mică piesă de teatru shakespearian într-o lume unde magia e posibilă.
The Inn of the Seven Blessings, scrisă de Matthew Hughes – un nume de care nu am auzit până acum, este povestea unui hoț care face un târg cu un zeu. Atât că zeul nu este unul puternic, nu îndeplinește dorințe, nu poate trăzni dușmanii. Tot ce poate face este să influențeze soarta în favoarea ta, în lucrurile mărunte. Este un Zeu al norocului în lucrurile mărunte.
Povestea este superb scrisă, stilul amuzant, premiza ridicolă, iar personajele foarte pline de viață.
Apoi, Twany Petticoats, de Michael Swanwick este o povestire drăguță despre double-crossing și double-double-crossing.
Una din favoritele mele a fost povestea A Year and a Day in Old Theradane de Scott Lynch – autorul seriei Gentlemen Bastards. Un hoț, un pic prea beat și cu gura prea mare, ajunge să fie prins în lupta dintre doi vrăjitori puternici fiind angajat de unul ca să îl oprească pe celălalt, tăindu-i sursa de putere. Doar că sursa de putere a celui de-al doilea vrăjitor era o stradă întreagă. Cum faci o stradă întreagă să dispară fără ca vrăjitorul să își dea seama? Vă las pe voi să aflați. O răsturnare elegantă de situații.
Cam acestea au fost poveștile care mi-au reținut atenția și interesul la maxim. Mai sunt și povești cu zombi și cu extratereștrii ascunși într-un lac și o povestire de Gaiman pe care am mai citit-o cu ani în urmă și care m-a dezamăgit – în ideea în care speram să fi scris ceva nou, dedicat pentru volumul acesta. Volumul se încheie cu o povestire de-a lui George R.R. Martin, din Westeros. Dar nu țin minte despre ce era vorba și efortul îmi pare prea mare să mai răsfoiesc cartea.
Rogues Forever
Îmi plac genul acesta de personaje. Nu degeaba Lied, Asht, Vel și Mira – personajele principale din Baladele Nlithiei sunt hoți, tâlhari, pezevenghi.
Acești anti-eroi cred că ne reprezintă cel mai bine pe noi ca oameni. Suntem de treabă, atât cât ne convine. Suntem egoiști, ne urmărim propriile interese. Dar avem și capacitatea de alege binele, de a face ce e drept, chiar într-o lume strâmbă, înconjurați fiind de oameni strâmbi. În plus, aceste personaje te țin mereu pe vârfuri – poți să ai încredere în ele, în ce zic, în ce fac?
Închei recenzia asta cum își încheie George R.R. Martin introducerea la această carte:
Bucurați-vă de lectură… dar aveți grijă. Unii dintre domnii și minunatele doamne din aceste pagini nu sunt chiar de încredere.
George R.R. Martin, Introduction to Rogues
No Comments