Doctor Who: Ziua Doctorului. De Steven Moffat

Cred că v-am spus-o. Dar mă repet pentru cei care sunteți noi pe blogul acesta. Sunt fan Doctor Who. Și de când am descoperit că există o pletora de cărți din universul filmului cu aventuri care nu au fost ecranizate sau poate doar parțial am început să citesc câte una o dată la fiecare câteva luni. Apropo, am mai scris despre cărți din lumea Doctor Who aici și aici.

Acum câteva luni am prins la ofertă, vreo 10 lei, un ebook cu una dintre cele mai faine aventuri ale Doctorului scris de însuși demiurgul serialului Doctor Who, cel care a condus scriitura și, evident, întregul show Doctor Who într-o epocă de apreciere și recunoaștere globală, Steven Moffat. Nu am putut să nu dau clic.

Apoi, au trecut vreo câteva luni până să îi vină rândul. La sfârșitul lui februarie, înainte de nebunia cauzată de pandemie am avut un scurt citybreak în Edinburgh. Trei ore jumătate de zbor într-o direcție, trei jumătate în cealaltă.

Avionul a decolat cu mici trepidații în timp ce eu deschideam aplicația Kindle de pe telefon (setat bineînțeles pe modul avion). Auzeam deja scrâșnetul tempo-spațial pe care îl face TARDIS-ul când apare. Zborul a fost lin, lectura plăcută. Cel puțin treimea pe care am reușit să o citesc până când fiica mea de 4 luni a început să plângă și să vrea să fie ținută în brațe, în picioare, în fața întregului avion.

Ziua Doctorului

Să revenim, însă, la carte. Cartea este aproape 1 la 1 cu episodul cu nume omonim, care a fost, cred unul dintre cele mai bune episoade ever. Diferențele se regăsesc în introducerea pe care o are fiecare capitol și faptul că nu citești capitolele în ordinea întâmplări, ci în ordinea cronologică a lor. Nu prea are sens? Bun venit în universul Doctor Who.

Să explic puțin, pentru cei care ați deschis televizorul mai târziu un pic. Doctorul este un călător în timp și acțiunile lui îl duc în diferite momente istorice. Astfel că dacă prezentul lui este în anul 2020, în mijlocul unei pandemii, să zicem, viitorul lui poate fi în anul 1054, în perioada schizmei. Astfel, capitolul 1 ar fi anul 2020, iar capitolul 2 anul 1054. Dar cronologic, cartea ar începe cu capitolul 2 și s-ar încheia cu primul capitol. E mai clar? Bun.

Apoi, ce mai face Steven Moffat este să se joace cu naratorul. Pentru că în The Day of the Doctor apar nu unul, nu doi, ci trei Doctori, iar noi suntem invitați să discernem cine și când vorbește. Ceea ce face ca unele capitole să fie un absolut deliciu.

Cei trei doctori sunt atât de bine conturați și descriși încât atunci când vin împreună și vorbesc știi imediat care doctor vorbește.

Povești simultane, linii temporale suprapuse

La fel cum sunt trei doctori care se întâlnesc sunt și trei povești care se întrepătrund pentru că fiecare Doctor este în mijlocul unui dezastru. Unul în prezentul nostru, altul în trecutul Doctorului pe planeta lui Gallifrey, iar celălalt în trecut nostru, în Anglia victoriană, unde Doctorul ajunge să o ceară în căsătorie pe Regina Marii Britanii. Ups.

Asta face ca întreaga carte să fie foarte dinamică, în continuă mișcare. Salturile în timp sunt la ordinea zilei, ca să zic așa, umorul este constant, iar rezolvările tuturor celor trei planuri ale povestiri sunt pur și simplu superbe.

Îmi place cât de absurde pot fi premizele episoadelor din Doctor Who și cât de pline de imaginație sunt soluțiile cu care vin scriitori serialului. Ca să vă dau un exemplu este un episod în care Doctorul călărește dinozauri pe o navă spațială. Iar în cartea aceasta unul din personaje este o bombă atomică (nu chiar atomică, dar e prea complicat să explic și durează prea mult, dar ați prins ideea că are potențial catastrofic – gen, să distrugă o planetă)… așa o bombă cu conștiință. Care întâmplător are și interfața (adică fața) unei foste companioane a Doctorului.

Universul Doctor Who este pur și simplu plin de posibilități și exagerări atât de absurde la prima vedere încât vrei să citești mai departe să afli cum reușesc să integreze totul într-o logică unitară. Și de cele mai multe ori, cel puțin în epoca lui Steven Moffat, reușesc.

Concluzii la ziua Doctorului

Este o aventură pe cinste. Are niște inamici extratereștri foarte vicleni și inteligenți, iar salvarea lumii este în aceeași măsură surprinzătoare și o lecție despre acceptarea celuilalt, oricare ar fi celălalt.

Vă las doar vreo câteva citate. Nu vă supărați că sunt în engleză, nu?

Danger is the only true palliative for a guilty man. And certainly the only drug strong enough for the Doctor.

It was much easier to save them, he [the Doctor] thought, when they weren’t so much cleverer than him.

Și poate unul dintre pasajele mele preferate din toată literatura SF:

The only difference between a factual book and a fictional book is that factual books are written after the event, and fictional books are written before the event. Which makes fiction much more useful, don’t you see? When you’re writing facts, you’re just copying down. When you write fiction, you’re seeing into the future.

Doctor Who, The Day of the Doctor – volum scris de Steven Moffat.