Ați auzit de Roald Dahl. Cu siguranță. Ați văzut și filmele făcute după cărțile lui: Charlie și fabrica de ciocolată, BFG sau Matilda. Povești superbe pentru oameni mari și mici. Recunosc că pe acestea nu le-am citit. În schimb am citit The Twits – o cărticică amuzantă despre o familie de oameni răi. Și am văzut o animație regizată de Wes Anderson după Fantastic Mr. Fox. Superbă. Vă las trailerul mai jos:
Dar de Girafa, pelicanul, maimuța și cu mine ați auzit? Nici eu. Cel puțin până nu am dat de ea într-un anticariat din București.
Este genul de poveste pe care o citești în cel mult în două nopți înainte de culcare. Câteva zeci de pagini cu scris mare și ilustrații drăguțe.
Despre ce e vorba în carte?
Pe scurt, că și cartea e scurtă, despre un mic business de spălat geamuri condus de trei animale. Da, ați ghicit: girafa e scara, pelicanul găleata, iar maimuța spălătorul de geamuri. Și sunt cei mai buni din breaslă. Atât de buni încât ajung să spele geamuri pentru un duce sau un lord, ajutați fiind Danny, un băiat care din două vorbe ajunge să le fie manager.
Stilul lui Roald Dahl
Roald Dahl nu scrie o poveste, el ne spune o poveste. Stilul cărții este unul accentuat oral. Astfel că, dacă citești cartea cu voce tare ai impresia că e o poveste pe care o inventezi pe loc.
Aceasta este o altă caracteristică specifică stilului scriitorului „etern copil” cum a fost numit de unii. Dahl reușește să țeasă o poveste din mers. Aventura pornește dintr-un punct și ajunge într-un alt punct atât de neașteptat încât pare că lucrul acesta îl surprinde și pe autor.
E ca un vis care se răsucește și cotește și se întoarce și se răstoarnă cu susul în jos devenind din ce în ce mai absurd, dar cu atât mai interesant. Totuși își păstrează logica sa interioară – regulile din vis oricât de incredibile ar părea în realitate ele fac ses. În vis. La fel și în această poveste.
Și un lucru pe care probabil nu îl știați despre Roald Dahl
Niciuna din cărțile amintite mai sus, niciuna din povestirile lui sau din personajele sale memorabile precum Willy Wonka sau Fantastic Mr. Fox nu ar fi existat dacă Roald Dahl nu ar fi fost pilot în armata regală britanică. Dacă nu s-ar fi prăbușit și nu ar fi fost obligat de răni să stea lungi perioade bolnav la pat, după cum el însuși mărturisește într-o scrisoare trimisă mentorului său Charles E. Marsh, editor din Statele Unite ale Americii, care trecea prin suferință.
Mă îndoiesc că aș fi scris măcar un rând sau că aș fi avut abilitatea de a scrie un rând, dacă o tragedie, fie ea minoră sau nu, nu mi-ar fi scot mintea de pe făgașul ei obișnuit.
Roald Dahl, după cum este citat în Storyteller: The Authorized Biography of Roald Dahl. Traducerea îmi aparține.
Este interesant cum suferința și timpul relativ în izolare au fost contextul, sau pământul sau îngrășământul propice, dacă vreți, pentru o imaginație atât de bogată ca a lui să înflorească.
Voi ce faceți cu suferința voastră? Dar cu izolarea asta forțată în care suntem?
No Comments