Rezumat
În Căderea celor șapte turnuri, destinul Nlithiei atârnă de un fir de ață, iar Țesătura universului se deșiră. Sau cel puțin așa susține cel mai temut vrăjitor din lumea cunoscută.
Lied și Asht, însoțiți de Calya și Blu, revin în Osa pentru a obține singurul lucru care poate salva Nlithia de o amenințare nevăzută: o hartă spre un tărâm ascuns.
Însă, pentru a pune mâna pe ea, trebuie să intre într-o cetate unde magia este interzisă, înfruntând dușmani vechi și noi, pentru a duce la bun sfârșit un alt plan nebunesc: să îl jefuiască pe regele Osei. Din nou.
Înapoi în Orașul Soarelui Apune
Când am terminat Inima Dragonului am știu că dacă vreau ca povestea, ca Nlithia să țină interesul cititorului trebuie să fie diversă. Dacă un oraș era susținut de magie, trebuia să existe altul susținut de o aversitate pentru magie. De ce? Pentru că magia poate face lucruri atât de teribile încât să vrei să stai departe de ea. De asemenea, știam că două dintre personajele mele principale, Lied și Asht, aveau nevoie de o poveste bună în spate. Prietenia lor veche trebuia ilustrată – așa s-a născut Secretul Regelui Nemuritor, dar și testată, din nou și din nou. O prietenie trainică se formează precum diamantul, sub presiune și trebuie să treacă prin foc.
Așa că, mi s-a părut natural ca Lied și Asht să revină în Osa, locul unde au dat, poate, una din cele mai mari lovituri din viața lor de tâlhari de primă clasă, dar și locul care a cauzat cea mai mare divergență între ei.
Influențe estetice în Căderea celor șapte turnuri
Osa, în mintea mea, este un melanj între Babilon, cu nuanțe preluate din jocul Prințul Persiei și Marrakesh, la care aș adăuga niște influențe din seria science-fiction Bas-Lag a lui China Mievielle. Astea sunt cel puțin la nivel conștient.
Prințul Persiei, pe care l-am jucat de vreo cinci ori cap-coadă, mi-au plăcut mult acele puzzle-uri tehnologice pe care trebuia să le rezolvi, uneori contratimp ca să treci mai departe în nivelul următor. La fel, Farul din Osa este un monument tehnologic al cărui interior este pus în mișcare de mecanisme complexe, rotițe și este împânzit de gărzi și capcane.
Apoi, străzile Osei sunt drepte, prăfuite, acoperite de covoare colorate care fac umbră în zilele toride. Nu am fost niciodată în Marrakesh, dar îmi doresc. Așa că între timp m-am plimbat puțin cu google pe acolo. De acolo am adus și praful roșiatic care se lipește de tine, de acolo și piatra roșie din care sunt ridicate casele și zidurile cetății.
Ce legătură are o serie SF cu o carte fantasy? Mă simt ispitit să vă povestesc tot. Să vă prezint conceptele reșlefuite și ideile reinterpretate care au prins contur în Nlithia. Dar nu am să fac asta. Ci, în schimb, vă recomand să citiți seria. Este genială. Mie, cel puțin, mi-a întins și extins limitele imaginației.
Căutând o poză să vă arăt cărțile despre care vorbesc, am dat peste un website care explică destul de clar despre ce e vorba în trilogie și cam cum arată lucrurile.
Teme centrale
Când am început să schițez Căderea celor șapte turnuri, am avut în minte câteva teme mari pe care știam sigur că le voi aborda. De exemplu eterna luptă dintre magie și tehnologie pe care o puteți citi în cheie credință versus știință. Lumină și întuneric. Bine și rău. Există om cu adevărat bun?
Sau tema prieteniei – ce este un prieten adevărat și ce se poate întâmpla ca să strici o relație puternică de prietenie. Cât de departe poți să mergi pentru/cu un prieten? Apoi, ar mai fi tema constantă din aceste balade, tema alegerii? Suntem aleși să facem lucruri mărețe? Suntem condiționați să nu le facem? Dacă da, cine și de ce ne-a ales? Am ajuns unde suntem acum pentru că așa am ales noi, sau pentru că așa a vrut un vrăjitor nebun care are puterea de a strânge și destrânge ițele Țesăturii și ale realității?
Apoi, bineînțeles, au fost teme care s-au înfiripat de capul lor în poveste, lait-motive de care nu am fost conștient decât abia după ce am terminat de scris cartea: cât de importante sunt legăturile familiale? Cele șapte păcate capitale? Unde apar acestea în carte? Vă las un singur indiciu: sunt 7. Bineînțeles, puterea corupe și corupția ucide, realități ce inevitabil s-au prelins, subconștient, și ele în scrierea acestei cărți. Există șansă de redempție pentru cel ce a greșit, a înșelat, a trădat? Lucrurile pe care le facem se nasc dintr-o nevoie de acceptare adânc înrădăcinată în noi? Dacă nu, care sunt resorturile care ne activează?
Câte ceva despre personaje
Nu știu cum sunt alții, dar când îmi construiesc personajele încerc să le ofer șansa de a alege. Sună ciudat? Perfect. Ce vreau să spun e că încerc să pun personajele în situații din care nici eu măcar nu știu cum să le scot și apoi să mă pun în papucii lor, să îmi asum (mental bineînțeles) personalitatea lor, sau cel puțin câteva din trăsăturile pe care le-am creionat pentru ei și să văd ce ar face.
De asemenea, îmi place să scot personajele din zona de confort. Inevitabil și pe mine.
Lied – bardul mut
Astfel, dacă în Inima Dragonului Lied a redescoperit puterea de a folosi magia, putere care îi fusese luată odată cu urechile (despre asta și trădarea lui într-o altă carte, promit), dar pe care o poate folosi din nou mulțumită lui Blu, dragonul său mic și loial, de ce să nu îl las din nou fără? De ce să nu îl pun în situația de a simți separarea, despărțirea din nou? De ce să nu îl trec prin foc și să vedem ce rămâne la urma?
Apoi, că tot vorbim despre Lied, care este relația lui cu Sirahcalya? Cât de puternică este? Ce e între ei e dragoste sau nevoie?
Calya – frumoasa din Biblioteca sufletelor
Calya, o tânără (după percepția liandrinilor) care și-a petrecut majoritatea vieții într-o bibliotecă cu mătușa ei, Ghinna, are ocazia de a vedea lumea mare. Dar cum reacționează la ea? Se adaptează la ce presupune o viață alături de un tâlhar, un hoț de rang înalt, la riscurile care cu siguranță vor apărea? Dar relația ei cu Lied? părăsește Biblioteca sufletelor de dragul lui? Sau are motive egoiste? este ea fascinată de alura de om care s-a luptat cu viața și, deși nu a câștigat, cel puțin a supraviețuit. Sau poate Lied este reprezentarea fizică a eroilor despre care a citit în cărți? Ce se va întâmpla când Lied nu se va ridica la acel ideal?
Evident nu am răspuns la toate aceste întrebări, dar sămânța a fost aruncată. Acum va trebui doar să aștept și să văd ce crește.
Asht – prietenul loial care are o datorie de plătit
Bardul Nordului, cum se autoproclamă, Asht are o datorie față de Lied pe care se străduiește din răsputeri să o plătească. E dispus să meargă până la capătul lumii pentru prietenul său dacă i se cere. Și chiar o va face. Dar despre asta, într-o altă carte.
Vel & Mira
Îi iau împreună pentru că… ei bine, sunt împreună. Ei sunt primii Copii ai Dragonului. Relația lor, făurită în șiretlicurile, hoțiile și belele în care erau trimiși de Asht este supusă și ea la test. Nimic nu mai e ca înainte, iar dragonii înfierați în pielea lor par să crească, precum un tatuaj-viu (ceea ce și sunt, oarecum) ce se întinde pe piele. Doar că, acești dragoni magici sunt parte din ei, din esența lor și se întind și peste sufletele lor, transformându-i din interior.
Huss – adversarul care revine
Îmi place să întâlnesc personaje după perioade lungi de timp în poveste. Pentru că te pot suprinde. După un deceniu jumătate orice om se schimbă. Un negustor, un halian și un pretendent al prințesei Syope a Osei, Huss ajunge să fie un comerciant fără comerț care face alianțe periculoase pentru a-și păstra influența. Dacă era viclean și alunecos, acum cu atât mai mult. Dar are și o fărâmă de bunătate ascunsă în inima aia meschină a lui? Sau e doar totul pentru a-și atinge scopul și a pune mâna pe putere – o putere fără margini.
Huss este un adversar pe măsură pentru Lied și prietenii lui. Poate un pic prea bun. Dar Lied îl are de partea lui pe Blu. Deci se echilibrează cumva.
Țesătorul – cel care trage sforile în Nlithia
Vrăjitorul care trăiește sub impresia că poate controla totul. Că poate trage ițele existenței în direcția pe care o dorește el. Dar nici măcar el, cel mai puternic magician din Nlithia nu poate știi totul și cum vor decurge lucrurile.
Scopul lui? Țesătorul vrea să salveze Nlithia de dușmanii ei cei mai periculoși, Cenușiii – popor exilat cu niscaiva secole în urmă, dar pus acum pe răzbunare. Vorba aia, răzbunarea se servește cel mai bine rece. Vă dați seama cât de rece e după aproape patru secole.
Cu acest personaj destul de misterior, care ascunde multe secrete și a văzut multe lucruri în timpul vieții sale îndelungate, închei aeropagul de eroi și anti-eroi pe care îi puteți întâlni în Căderea celor șapte turnuri. Bineînțeles, mai există o pletora de personaje minore pe care am încercat să le construiesc rotunde și care au o poveste a lor înafara celei pe care am ales să o expun. Asta face, cred, ca seria lui George R.R. Martin să fie atât de complexă. Parcă tot el spunea că „nu există personaje secundare”, ci doar povești pe care alegi să le spui sau nu.
Și cele șapte turnuri au căzut
Acesta este rostul regatelor și imperiilor și puterilor, nu? Să se ridice ca mai apoi să se prăbușească. Dar nu pot să nu mă întreb ce înseamnă asta pentru Osa? Pluta, sau mahalaua plutitoare va avea șanse de egalitate acum că regalitatea a fost răpusă? În orașul ridicat pe geniul angierilor există oare loc pentru egalitate? Sau, poate întrebarea mai bună este: o creatură cu capul retezat se mai poate întoarce la viață sau are să fie mâncată de viermi?
Cenușiii sunt tot mai aproape, Țesătura de deasupra și din preajma Osei a fost ruptă, deschizând uși spre lumea demonilor care tăbărăsc însetați de violență și sânge, iar o bună bucată din armata cetății, alături de Vânătoare, a ars în explozia Farului. Iar eroii noștri sunt împrăștiați. Lied și Blu în tărâmul tavuth, Vel, Asht și Inar în drum spre capătul lumii, în timp ce Calya și Mira au fost luate de Țesător. Speranța, în Osa, se găsește în cantități infime. În niciun caz nu este suficientă să salveze cetatea. Sau?
Așa se încheie Căderea celor șapte turnuri, cartea care continuă povestea din Inima Dragonului și a treia baladă din serie.
Dacă ați citit-o aș aprecia un review onest pe goodreads, sau un mesaj pe facebook. Dacă nu, o puteți cumpăra de la prietenii mei de la editura Crux.
Ca încheiere vă las și un citat din carte:
Ah, imaginația. Da. De multe ori e mai teribilă decât realitatea.
Căderea celor șapte turnuri, M.M. Țara