Six of Crows – Ocean’s 11 versiunea Amsterdam / Sankt Petersburg secol 18

Din diverse motive/scuze mi-a luat mai mult de o lună să notez negru pe alb gândurile pe care le am cu privire la Six of Crows (tradus română, nu foarte inspirat aș zice, dar foarte exact: Banda celor șase ciori). Dar se pare că a venit în sfârșit ziua în care fac și lucrul acesta. Ironic sau nu, se suprapune sfârșitului lumii – după unele surse de neîncredere de pe online.

Partea în care vorbim despre preconcepții

Feed-ul de tumblr de vreo doi ani de cât a apărut Six of Crows îmi tot spunea cât de grozavă este cartea aceasta, cât de faine sunt personajele și cât de bine sunt conturate. Însă, după experiența cu Trilogia Grisha pe care o găsiți detaliată aici, aveam dubii dacă să irosesc sau nu puținul timp liber pe care îl am cu cartea aceasta. Nu știu ce m-a determinat până la urmă să citesc Six of Crows, ba chiar mai mult să o cumpăr, însă nu regret deloc că am făcut-o.

Este pur și simplu superbă. Calitatea scriiturii face un salt impresionant de la ultima carte. Și deși acțiunea are loc în același univers Grisha, povestea este atât de bine structurată și pusă la punct încât nu am nimic ce să îi reproșez. Decât un singur lucru, dar ceva mai încolo.

 

Partea în care vă spun pe scurt despre ce este vorba

Six of Crows este Ocean’s Eleven. Dacă filmul ar fi avut loc într-un Amsterdam din secolul 18. Șase tineri, conduși de infamul Kaz Brekker dau cea mai îndrăzneață și imposibilă spargere din istorie, și anume, intră în cea mai bine păzită și întărită instituție pentru a răpi un inventator. Bineînțeles că lucrurile nu merg așa cum se așteaptă cei șase, în ciuda planului detaliat pus la punct de Kaz. Pe scurt, cartea este o aventură continuă în care toată sarea și piperul este relația dintre acești șase nelegiuiți (nu-i așa că sună mai bine englezescul outlaws?). Cu toate acestea este incredibil de insightful și sensibilă, tratând relațiile, dragostea, patriotismul nu frontal, ci tangențial, însă cu impact maxim.

Partea în care vă prezint singurul defect al cărții

Ei bine, cele șase ciori sunt personaje complexe, cum puține mi-a fost dat să întâlnesc în genul acesta de cărți. Aici mă refer la literatura Young Adult. Fiecare are motivația lui să se alăture planului nebunesc și fiecare dincolo de atuurile sale destul de evidente, are una sau mai multe slăbiciuni. Perfecți nu sunt nici unul, iar asta este evident de prima dată când îi întâlnești. Dar partea faină cu privire la aceste personaje este faptul că fiecare are câte un atuu ascuns – un avantaj care în contextul lumii în care Inej, Nina, Jesper, Kaz și ceilalți trăiesc este perceput ca un dezavantaj. Ca să înțelegeți – superputerea pe care o ai, este motivul pentru care poți fi arestat, încarcerat sau ucis pe loc.

Ceea ce este însă complet neverosimil este vârsta protagoniștilor. Nu cred că se poate ca niște puști de 18, 19, 20 de ani să fie atât de complexe, să ia atât de multe decizii mature și să se ia atât de tare în serios cum o fac aceste personaje, indiferent cât de tumultos este sau nu trecutul lor. Iar acesta îmi pare defectul cărții. Însă, poți foarte ușor să treci peste și să te bucuri de profunzimea personajelor și planurile multiple pe care are loc acțiunea.

Partea în care vă las cu o serie de citate începând cu cel care m-a impresionat cel mai mult

Cartea este plină de replici și retorte amuzante, unele dintre ele pur și simplu geniale. Cum este următoarea:

„‘I’m a businessman,’ he’d told her. ‘No more, no less.’
‘ You’re a thief, Kaz.’
‘Isn’t that what I just said?'”

Dialogul și interacțiunile dintre personaje dau multă savoare cărții, iar modul în care răspund ajung să fie foarte repede parte din personalitatea lor, astfel că nici nu mai trebuie să citești cine a zis ce, pentru că îți dai seama după modul în care folosește cuvintele.

Însă, a existat un pasaj în cartea aceasta care m-a oprit în loc, pur și simplu. Propozițiile următoare dovedesc o înțelegere profundă a psihicului uman și un scot la iveală un adevăr care de multe ori ne reprezintă pe fiecare dintre noi.

„Inej would never betray him. He knew it. Kaz felt ill. Though he’d trusted her with his life countless times, it felt much more frightening to trust her with his shame.”

De câte ori nu am evitat să ne întâlnim cu cineva, să spunem cuiva ceva pentru că eram rușinați de lucrurile pe care le-am făcut, le-am zis și le-am gândit. Inevitabil gândul acesta m-a dus la concepția creștină despre rușine, unde oamenii sunt invitați să facă exact acest gest, să-și încredințeze rușinea lui Dumnezeu și să-L lase pe El să se ocupe de ea. Dar ne temem, ne este rușine de rușinea noastră.

Partea în care termin postarea

În concluzie vă las încă vreo câteva citate și o piesă de pe youtube pe care am ascultat-o în timp ce citeam această carte. Se potrivește perfect.

 

 

„When everyone knows you’re a monster, you needn’t waste time doing every monstrous thing.”

„Better terrible truths than kind lies.”

„She could see it took every last bit of his terrible will for him to remain still beneath her touch. And yet, he did not pull away. She knew it was the best he could offer. It was not enough.”

„Six people, but a thousand ways this insane plan could go wrong.”

„She’d laughed, and if he could have bottled the sound and got drunk on it every night, he would have. It terrified him.”

„You have cheated death too many times. Greed may do your biding, but death serves no man.”

„They fear you as I once feared you, he said. As you once feared me. We are all someone’s monster, Nina.”

„He’s one of us. She liked that word. Us. A word without divisions or borders. It seemed full of hope.”