carti

Asimov și Zeii înșiși

ianuarie 20, 2018
The Gods Themselves by Isaac Asimov

Asimov a fost ultimul autor pe care l-am citit îin 2017 și este unul dintre scriitorii SF pe care îi îndrăgesc cel mai mult. Ce e special la Asimov, în comparație cu Herbert, să zicem, este modul în care redă concepte științifice într-o modalitate clară pentru mintea neinițiată în chimie, fizică sau astronomie. Reușește să reducă procese complexe la câteva fraze ușor de digerat de mine, cititorul de rând. Pentru că face asta, cărțile lui nu sunt atât de SF, poveștile pe care le spune sunt despre oameni și omenire, chiar și atunci când protagoniștii sunt extratereștrii. Chiar dacă nu întotdeauna în sensul obișnuit al cuvântului, ci pur și simplu, oameni născuți înafara Terrei, sau pe o altă Terra, dintr-un univers paralel, după cum este cazul și în această carte.

 

Rezumat

Zeii înșiși începe cu povestea unei descoperiri și cu realizarea visului umanității – energie infinită, fără număr, gratis, pentru toată lumea. Aceasta este prima parte. Apoi, partea a doua a cărții ne prezintă omenirea dintr-un univers paralel, în care soarele este pe cale să se stingă, iar ființa umană se formează în stadii, din trei părți – una rațională, una emoțională și una… în mod foarte interesant, paternală. Când aceste trei ființe se unesc, ele formează omul solid.

Cea de a treia parte revine pe pământul nostru, de fapt, revine pe lună. Undeva există o bază de cercetare, există un oraș și populație care nu a pășit niciodată pe Terra și care nici nu ar putea să o facă datorită diferenței de forță gravitațională.

Tensiunea întregii cărți este dată de această energie infinită, care, după cum suspectează câteva personaje, nu este chiar gratuită. Dimpotrivă, prețul fiind mult prea piperat – mai exact explozia soarelui și distrugerea Pământului.

 

Puncte slabe

Deși cartea a câștigat premiul Nebula în anul în care a fost publicată și îmi dau seama că acest lucru s-a întâmplat datorită abordării diferite a lui Asimov și a structurii neconvenționale, Zeilor Înșiși le lipsește acțiunea. Întreaga poveste este redată la un nivel platonic, stimulând intelectul, disecând emoțiile și sentimentele, explorând imaginarul unor ființe care se reproduc neașteptat de diferit, fără însă a avea acțiune (cel puțin nu în sensul în care suntem noi obișnuiți azi). Acțiunea pare să se întâmple mereu undeva în fundal.

Bine, poate nu este neapărat un punct slab, dar Asimov zice despre Zeii Înșiși că a fost scrisă ca reacție (cel puțin parțial) la criticile aduse scrierilor lui, cum că SF-ul lui duce lipsă de romantism, sex și extratereștrii. În cartea aceasta le-a rezolvat pe toate trei.

 

Puncte forte

Ce îmi place mult la modul în care scrie Asimov, sau cel puțin modul în care a decis să construiască această carte este faptul că personajele secundare, devin eroi, iar eroii devin personaje secundare. Este foarte interesant cum reușește să creeze tensiune prin acest switch de focus.

Detaliile care descriu selenarii, oamenii născuți pe lună și cum pare că Asimov s-a gândit la cele mai mici detalii, de la modul în care se mișcă, până la modul în care acestea percep relațiile sociale și interpersonale (aici am simțit o linie de gândire progresistă din partea lui Asimov, dar nu e de mirare, nu?). Mai jos v-am pus un citat care este infirmat de însăși finalul cărții.

Și dacă tot vorbeam de citate…

Ce îmi mai place la Asimov este modul în care reușește să reducă niște adevăruri puternice în câte o propoziție, după care o inserează natural în context. Atât de natural încât dacă treci prea repede prin carte s-ar putea să-ți scape. Cum v-am obișnuit, vă las și două citate care să argumenteze acest lucru.

„I don’t know. I fear my ignorance.”

„There are no happy endings in history, only crisis points that pass.”

 

Doar o observație înainte să termin postarea asta vreau să vă zic că am pus mâna pe exemplarul din poză într-unul din cele trei sau patru outlet-uri de cărți din centrul Bucureștiului. Mai exact de la cel de lângă restaurantul tailandez Li-Wu, cum mergi dinspre Universitate spre Unirii. Cărți noi, în limba engleză, masterpieces.

Până data viitoare, să aveți parte doar de lecturi (științifico-)fantastice!

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Ghanda ianuarie 29, 2018 at 2:26 pm

    Pentru mine, e unul din romanele cele mai faine scrise de Asimov tocmai pentru că e singurul (din câte știu eu) care nu este plasat în același univers precum celelalte romane ale sale, cele din ciclurile Roboții, Imperiul și Fundația… Și pentru că mi s-a părut extrem de original modul în care funcționează ființele din partea a doua 😉

    • Reply M ianuarie 30, 2018 at 10:38 pm

      Recunosc ca mi-au placut mai mult celelalte. Dar Zeii Insisi a fost o abordare atat de diferita incat m-a tinut pagina dupa pagina.
      Inedita scrisa partea a doua, desi astazi aceasta tehnica este destul de uzitata (de la R.R. Martin la Leigh Bardugo).

    Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.