Oscar și tanti Roz și Dumnezeu

Oscar și tanti Roz este o lectură ușoară pe care o puteam termina dintr-o suflare, dacă nu citeam primul capitol la 1 dimineața.

Cartea are un iz dulce-amar: povestea unui copil bolnav care în ultimele zile de viață încearcă să trăiască mai mult, să se apropie de familie, de dragostea vieții lui (câte zile a mai rămas din ea) și de Dumnezeu.

Oscar are leucemie. Tanti Roz, o bătrână ce vine în vizită la copiii bolnavi, îi face băiatului zilele mai frumoase și îi dă teme profunde de gândire, îl ajută să se căsătorească și să se împace cu părinții lui, dar și cu moartea.

Rămâi cu sentimente amestecate după ce termini cele câteva zeci de pagini cu text mare. Asta pentru că inevitabil Oscar te va face să râzi, dar și pentru că ți se pune un nod în gât cu fiecare pagină pe care o întorci și realizezi că Oscar îmbătrânește și se apropie de întâlnirea cu Dumnezeu.

E interesant modul în care Eric Schmitt a ales să scrie această carte: scurte însemnări într-un jurnal care se dublează ca rugăciuni. Aproape fiecare notă de jurnal are un P.S. în care scepticul Oscar (sceptic cu privire la existența sau interesul lui Dumnezeu) îi cere ceva Celui Atotputernic. Un experiment, dacă vreți. Bineînțeles, fiecare pagină de jurnal pune în mai multă lumină nu viața subiectivă sau întâmplările zilnice prin care trece Oscar, ci modul în care gândirea lui evoluează, se maturizează.

Este simpatic modul în care știind ziua când are să moară, Oscar începe să își calculeze orele în ani. Dimineața e adolescent, seara tânăr care își dă întâlnire cu o altă pacientă cu pielea albastră, iar a doua zi își întâlnește socrii. Mesajul e cât se poate de clar. Nu contează cât de mult trăiești ci cum. Ce faci cu minutele și secundele prețioase pe care le ai. Rămâi frustrat și mânios că lucrurile și viața nu merge așa cum vrei tu? Sau te bucuri de timpul pe care îl ai alături de cei dragi, fie că e vorba de câteva ore, o seară de Crăciun sau zeci de ani.

Întotdeauna „cum” este mai important decât „cât” trăiești.

Apoi, mai sunt câteva mesaje subtile pe care îl regăsești pe paginile de jurnal:
1. Viața fără umor este searbădă.
2. Ca să vezi frumusețea efemeră a vieții trebuie să știi cum să privești la ea. Iar asta se învață. În general la bătrânețe.
3. Iubirea nu se termină odată cu viața noastră.

Nu știu dacă este o poveste potrivită pentru sfârșit de an (sau pentru început), dar se joacă curând la Bulandra și am de gând să văd piesa pentru că joacă Marius Manole în rolul lui Oscar și Oana Pellea în rolul lui tanti Roz.