Nu știam că seria Poirot era încă deschisă pentru alte aventuri ale celebrului detectiv belgian. Credeam că odată cu sfârșitul Agathei Christie s-a încheiat și cu cazurile misterioase. Evident, m-am înșelat. Deoarece doar cu câteva luni în urmă am citit un roman polițist care îl are în mijlocul acțiunii pe nimeni altul decât Hercule Poirot.
Trustul Agatha Christie
Știați că există un trust Agatha Christie care periodic invită scriitori care s-au remarcat prin romane polițiste pentru a continua moștenirea Agathei? Bineînțeles trustul se ocupă și beneficiază de pe urma publicării cărților, a vânzării de drepturi pentru realizarea filmelor pe baza cărților Agathei Christie. Țineți minte „Crimă din Orient Express” cu Johnny Depp în rolul victimei, un film spectaculos în primul rând datorită regiei? Dar să revenim.
O crimă specific britanică
Povestea din „Sicriul închis” se învârte în jurul unei crime care în mintea mea se poate întâmpla doar în Marea Britanie. Să mă explic: secolul XIX, o bătrână scriitoare își invită familia și prietenii să petreacă împreună câteva zile la estate-ul ei. Printre prieteni se află și un tânăr detectiv și, bineînțeles, Poirot.
Dacă un roman începe cu o cină într-un mansion, iar unul din invitați este Poirot, este clar că urmează o crimă. Apoi, mai este și problema testamentului pe care bătrâna și bogata scriitoare anunță că are de gând să îl schimbe nelăsându-le nimic copiilor ei, ci totul prietenului de familie și editorului ei.
Nu sunt toate acestea elemente atât de britanice? Estate, cină mare și un testament modificat? Vă imaginați ca cineva să facă asta într-o Rusie pre-comunistă sau într-o Germanie antebelică? Sau undeva în Africa, un rege de trib să își cheme urmașii să își anunțe schimbarea de testament? Eu nu.
Versiunea mea ar fi fost mai bună
Mă abțin să detaliez mai mult ca să nu stric plăcerea misterului pe care, Sophie Hannah reușește să îl construiască cu destul de multă migală. Evident, pe parcursul cărții secrete de familie și secrete personale sunt dezvăluite, fiecare dintre cei prezenți este un posibil ucigaș cu sânge rece și ești ținut în întuneric până aproape de finalul cărții.
Din păcate, Poirot nu strălucește în această carte. În fapt, scriu această recenzie la luni bune de zile după ce am citit cartea și singurul lucru memorabil pe care l-a făcut detectivul belgian a fost ca la un moment dat să dispară timp de câteva zile, doar ca să se întoarcă cu răspunsuri.
Misterul crimei în schimb te prinde. Dar rezolvarea cazului mi s-a părut lacunară și expeditivă. În plus, făcându-mi propriul film în minte, cum fac cu orice roman detectiv în încercarea de a afla criminalul, am venit cu o crimă mai bună și mai elaborată. Fără să dau spoilere, doar vă întreb: cum ar fi fost dacă criminalul era victima?
„Sicriul închis” se bazează pe un joc de cuvinte în limba în engleză, care mie mi s-a părut puțin forțat. Ceea ce era clar însă, era că victima era desfigurată și nu putea fi identificată după chip. De aici și faptul că sicriul la înmormântare avea să fie închis. Deci, dacă victima nu putea fi recunoscută, nu era mai interesant ca ucigașul să fie victima? Adică să lase impresia că el a fost ucis luând trupul mort al altcuiva și desfigurându-l? Motivele ar fi legate de obtinerea banilor lasati prin testament, bineinteles. Veți înțelege la ce mă refer doar dacă veți citi cartea.
Concluzie
Cred că Agatha Christie e ușor dezamăgită. Chiar dacă Sophie Hannah, autoarea „Sicriului închis”, reușește să îi imite stilul, nu îi poate egala subtilitatea.
No Comments