Dacă există o tradiție legată de acest blog, atunci este tradiția primei postări din an, care include o retrospectivă a cărților pe care le-am citit.
Doar 31 anul acesta. Fără vreun alt preambul, zic să începem.
Cărți fantasy: 13.
Mi-a plăcut mult premiza de la The Warded Man. Era foarte evident din primele pagini încotro se îndreaptă cartea. Dar autorul nu s-a grăbit, ceea ce bine a făcut. Te-a purtat peste tot prin lumea imaginată de el, diverse orașe și culturi. Unele aspecte însă au cam fost puse cu mâna, dar în general a fost o carte bună.
M-au lăsat… neîmplinit… să zic așa atât Caraval, despre care văzuse pe Goodreads și Tumblr niște review-uri foarte bune, cât și Savage Song, pe care o avem tradusă și la noi.
Cărți SF: 5.
Mi-a plăcut mult The Missy Chronicles, din seria de povestiri din univesul Doctor Who. A fost light, a avut aventuri prin timp și spațiu, umor și puțină intrigă, conturând destul de frumos relația dintre Missy și Doctor. Mai am vreo 3 duzini de povestiri cu aventurile Doctorului pe Kindle și vreo 2 în bibliotecă. Despre una din aventurile Doctorului am scris aici. Deci în 2020 voi intra în cabina albastră de telefon ceva mai des.
Apropo, ieri a început sezon nou cu cel de-al 13-lea Doctor jucat de Jodie Whitaker. Sezonul precedent a fost o dezamăgire pentru mine din punctul de vedere al storytelling-ului. Dar trailerul pentru noul sezon arată foarte bine.
Cărți non-fiction: 12.
În niciun an din toată viața mea nu am mai citit atât de multe cărți de non-ficțiune. Nu știu ce s-a întâmplat cu mine. Promit să încerc să revin pe făgașul ficțiunii anul acesta. Cărțile citite au fost din domenii foarte diverse: istorie, leadership, advertising, știință și religie.
Aș fi ipocrit dacă nu aș recunoaște că am dat peste niște cărți foarte, foarte bune: The Written World, Sapiens, Quiet sau Walking with God Through Pain and Suffering a lui Tim Keller, care este mult mai mult decât o trecere în revistă a modului în care oamenii și diversele religii de-a lungul timpului au perceput suferința.
Cărți pentru copii: 1.
O singură carte și aceea citită pe grabă în librăria Humanitas de la Cișmigiu. Dar ținând cont că am și eu acum un copil, puteți să vă așteptați în 2020 la mai multe.
Literatură română: 1 + 1
Anul acesta m-am apropiat doar de Ceasul Fantasmelor a lui Oliviu Crâznic. Era și timpul. Și recunosc că mi-a plăcut, în special prima parte, cu iz medieval. Oliviu are un fel aparte de a crea atmosfera potrivită în povestiri. Are ceva din Bram Stoker, dar și din Lovecraft.
1+1 pentru că în 2019 am publicat o nouă carte din Baladele Nlithiei: Căderea celor șapte turnuri. Până să vadă lumina tiparului, am ajuns să o citesc de vreo 5 ori.
Literatură internațională: 29
Dacă am citit doar o singură carte scrisă de un autor român (plus cartea mea), matematica este simplă. Restul au fost scrise de autori străini, 26 citite în engleză.
Număr de pagini citite: 10000+
Goodreads zice că am citit puțin peste zece mii de pagini. Pentru cei pasionați de exactități au fost 10198 de pagini. Mai mult decât anul trecut.
Cartea care mi-a displăcut cel mai mult: Red Queen de Victoria Aveyard.
Mi s-a părut obositoare de la început. Un fel de Divergent sau Hunger Games re-re-re-respălat. În mod ironic, dintre toate cărțile pe care le-am citat, asta este cea mai populară.
Cartea care mi-a plăcut cel mai mult: The Written World: How Literature Shaped Civilisation de Martin Puchner.
Da, pe alocuri este superficială, pe alocuri nu folosește surse suficiente care să-i susțină argument. Da, este subiectivă perspectiva pe alocuri. Dar în aceeași măsură este nouă, proaspătă. Plină de speranță: literatura poate schimba lumea. Singurul regret este că nu l-am întâlnit pe autor când a venit în România.
Printre autorii faini pe care i-am citit au mai fost și Hemingway cu un volum insightful de povestiri, Stephen Hawking care știe atât de bine să explice complexitățile universului încât până și eu am înțeles despre ce vorbește. Apoi ar mai fi Asimov. Se pare că în fiecare an citesc ceva de el. În 2018 am citit asta. Și Jay Kristoff pe care l-am mai întâlnit și anii trecuți. Și Maggie Stiefvater despre a cărei tetralogie am mai scris. din când în când.
Cam acesta a fost 2019 pentru mine. Voi ce cărți ați citit anul trecut, care v-au schimbat modul în care priviți lumea?
No Comments