M-am apropiat de Six of Crows, prima parte a duologiei care se încheie cu Crooked Kingdomcu mult scepticism. Asta, după ce am citit volumul trei din seria Grisha și am fost dezamăgit. Am povestit despre experiența aceasta într-o postare anul trecut. Astfel că, atunci când a început buzz-ul pe tumblr și pe goodreads despre noua carte a lui Leigh am avut multe rezerve.
Însă, mi-a plăcut mult universul creat, nuanțele culturale de influență est-europeană, modul în care erau structurate castele Grisha, cum erau explicate puterile fiecăruia. Ce nu mi-a plăcut a fost superficialitatea personajelor. Știam că era încadrată în sub-genul young adult fantasy, însă nu mă așteptam să dau peste adolescenți cu trăiri frivole și emoții de liceeni într-un context fantastic.

Dar asta s-a întâmplat doar în trilogia Grisha pentru că Six of Crows și Crooked Kingdom sunt pur și simplu la un cu totul alt nivel.
Dar înainte înainte de a vorbi despre Crooked Kingdom vreau să facem un pas în spate ca să înțelegeți mai bine universul creat de Leigh Bardugo. Vă avertizez că va fi un articol lung.
Acum puțină istorie Grisha
Nu știu exact cât de mult research a făcut Leigh Bardugo înainte, însă a reușit să detalieze Grishaverse-ul suficient de mult și cu suficiente tradiții interesante și diversitate încât să îl facă credibil și palpabil și, poate cel mai important, interesant.
Există un tzar – Nicolai – care se luptă împotriva Celui întunecat și nu este singurul. El încearcă să strângă oameni pentru armata sa și pentru când va fi lupta mare cu Cel Întunecat. Suntem deci în mijlocul unui conflict de proporții. Un fel de Primul război mondial. O fâșie de beznă desparte continentul principal în două. Cetățile de o parte și cealalta nu mai pot comunica, nu mai pot face comerț, nu se pot ajuta între ele. Trecerea prin beznă se face cu costuri mari și gărzi de protecție. Chiar și așa există șanse mici să scapi cu viață.

Cum a apărut această falie? Dacă nu am uitat lecțiile de istorie Grisha, ea a fost creată de Cel Întunecat, care este Grisha și poate controla întunericul. Are puteri mult peste cele ale oamenilor rând și chiar a celorlați Grisha – un fel de magicieni cu puteri specifice într-un anumit domeniu. Mai mult Cel întunecat are o armată de oameni asemenea lui – de Grisha – care până să apară el erau o minoritate persecutată, din cauza abilităților lor. Peste toate acestea, ce să vezi, acest darkling se simte singur pentru că el este și nemuritor. Sau cel puțin, fiind Grisha, are o viață foarte lungă.
Deci toți sunt în război, iar Cel întunecat își caută consoartă. Mama lu’ ăst negru e prizoniera prințului Nicolai, într-o bază secretă în vârf de munte.
Avem acum puțin context și niște intrigă. Ce vreau să subliniez este că deși nu mi-au plăcut personajele, mult prea de fațadă, universul mi-a atras atenția. Există și o rasă asemănătoare asiaticilor, avem și un oraș port-liber, inima comerțului, inspirat din Amsterdam și 3 categorii de Grisha gândite și structurate cu multă atenție (bravos Leigh Bardugo!) ceea ce face ca puterile lor să fie credibile și să îți oferă o înțelegere clară a cum funcționează magia și în ce limite în acest univers.
Clasele Grisha
Cum ziceam, există 3 categorii de Grisha, fiecare cu sub-categoriile lor, cu știința lor dacă vreți.
Corporalki – sunt Grisha care pot manipula trupul, carnea, viața. Ei se împart în vindecători, cei care îți pot controla trupul și croitori, care îți pot schimba înfățișarea. Practic, cei din urmă sunt un fel de make-up artists cu super-puteri.
Etherealki – sunt cei care au putere asupra elementelor naturii. Tot în această categorie, dar ca excepție intră și Cel întunecat, dar și Alina Starkov, opusul lui, cea care se joacă cu lumina. Și aceștia se împart în cei care stăpânesc aerul, cei ce se joacă cu focul și cei care sunt niște mici poseidoni și pot controla apele.
Materialki – Grisha care pot prelucra sau influența elementele pământului – metalul de exemplu. Aceștia se împart în doar în 2: alchimiști și durast. Unii îmbină materialele, alții se controlează până la nivel molecular. Împreună mai sunt cunoscuți sub denumirea de fabricatori.
O scurtă observație: dacă ați citit trilogia Grisha și traducerile denumirilor nu sunt în concordanță cu ce ați citit, îmi cer scuze. Nu am consultat variantele în română.
Gata! Să intrăm în Crooked Kingdom. Sau aproape
Știți genul acela de carte care te prinde și pe măsură ce înaintezi și rămân tot mai puține pagini de citit realizezi că nu are cum să aibă o rezolvare în puținele cuvinte rămase?
Cam așa e Six of Crows, care pagină după pagină te ține cu sufletul la gură ca apoi să lase totul în aer, într-o încurcătură mai mare decât credeai că este posibil. Iar când închizi cartea ți se întinde pe buze un zâmbet satisfăcut, ca în clipa următoare să cauți cartea pe net și să o comanzi.

Regatul Strâmb (1. nu cunosc versiunea în română, s-ar putea să fie tradus altfel; 2. câtă subtilitate în titlul cărții, dualitatea dintre crook – hoț și crooked – strâmb, greșit, corupt – definește perfect micul regat al Ketterdamului), deci Crooked Kingdom este la fel de bună și vine ca o continuare naturală. După ce ai trăit 400 de pagini alături de cele 6 personaje din perspectiva cărora este scrisă Six of Crow urmează încă 400 și ceva de pagini în care te apropii atât de mult de ele încât ai impresia că ești în pielea lor.
Cu fiecare nou capitol, cu fiecare nouă perspectivă schimbi pielea. Iar Leigh Bardugo, recunosc, are un talent aparte să facă aceste personaje să respire, să umple povestea cu personalitățile lor, fricile și imperfecțiunile lor.
Dar despre ce e vorba în cărțile acestea!!!
Vă spun. Dar pe scurt.
Six of Crows este despre 6 misfits, care se strâng împreună și vor să se îmbogățească. Sunt prieteni și cunoscuți de ceva timp, cel puțin 5 dintre ei, iar al șaselea un wild card este luat în echipă de nevoie. Vor să dea lovitura eliberând un om de știință din cea mai bine păzită închisoare din universul Grisha. Prețul e mare și nu sunt singuri în competiția asta. Piedici sunt destule și oameni care să-i omoare suficienți, asta dacă nu se omoară între ei.
Imaginați-vă un Ocean’s 11, știți filmul ală cu Clooney când dau jaful deceniului, exact, doar că în context fantasy, cu Grisha care stăpânesc forțele naturii și te pot ucide cu un gând punând stăpânire pe trupul tău, cu țări aflate în conflict indirect, într-o cursă contra-timp ca să pună mâna pe acest om de știință care poate stăpâni Grisha. Căci cine îi poate subjuga pe cei mai puternici dintre cei puternici, subjugă lumea, nu?
Puteți citi mai multe despre ce mi-a plăcut și ce nu în Six of Crows, în articolul acesta.
Actorii principali
Interesele sunt pur financiare. La început. Pentru unii. Bine, cel puțin pentru Kaz, geniul din spatele jafului. Dacă e să fiu complet sincer, nici motivele lui nu sunt pur financiare. are niște conturi mai vechi de reglat, o răzbunare ce s-a lăsat așteptată vreo 10 ani.
Ceilalți i se alătură de voie și nevoie.
Jasper pentru că are nevoie de bani să acopere o datorie la pariuri.
Nina pentru că vrea să îl ucidă pe acel om de știință care are puterea de a-i subjuga frații și surorile Grisha.
Matthias, un druskell, adică un soldat dintr-un regat de nord care crede în misiunea sfântă de epurare a lumii de Grisha. Dar care îi e îndatorat lui Kaz pentru că l-a scos din închisoare și, cu timpul, se îndrăgostește de Nina, o Grisha.
Inej, mâna dreaptă a lui Kaz, păianjenul lui, care se poate strecura oriunde, ca să asculte conversații secrete. Inej îi este datoare lui Kaz Brekker după ce acesta a salvat-o dintr-o casă de prostituție.
Wylan, fiul nobil, dezmoștenit de tatăl său din cauza lipsei de talent în afaceri, un personaj cu note de autism, dar geniu în propiul lui fel. Pentru el Kaz și ceilalți devin o adevărată familie. O familie pe care nu a avut-o niciodată.
Personaje unul și unul, care intră în belele una și una. Vă invit să citiți Six of Crows. Leigh Bardugo face o demonstrație de talent scriitoricesc și de storytelling, demonstrație pe care o continuă și în Crooked Kingdom.
Gata. Promit că acum vorbim de Crooked Kingdom
S-ar prea putea să mă scap și să dau niște spoilere. Vă rog să mă iertați și dacă citiți în continuare o faceți pe propria răspundere. Să nu ziceți că nu ați fost avertizați.
Întorși în Ketterdam victorioși, după marele jaf, trași însă pe sfoară de angajatorul lor, cel care a cerut lovitura, cu Inej răpită și gașca speriată, debusolată și ascunsă într-un cimitir, fără niciun ban dintre cei promiși în buzunar, Kaz este încolțit și trebuie să pună pe picioare un plan de răzbunare și recuperare.
Însă, de data aceasta nu mai există loc de eroare. Ori reușesc, ori sunt pierduți. Nu că până acum ar fi fost altfel, atât doar că orașul este asediat, puteri străine încep să se implice în treburile Ketterdamului încercând să pună mâna pe omul de știință. Dar Kaz nu mai are de gând să îl dea nimănui și e gata să facă orice ca să o recupereze pe Inej, să-l discrediteze pe tatăl lui Wylan, cel care ordonase lovitura din Six of Crows și să îl distrugă total, psihic și emoțional pe cel care a avut cel mai mare aport în formarea lui Kaz Brekker ca underground mastermind, nemilos și înfiorător.
Deși puteți intui răspunsul, nu puteți intui planul și finalitatea lui. Leigh Bardugo se apropie de genialitate în crearea acestui plot. Fiecare pas gândit și regândit, pus la punct până în cel mai mic detaliu și, partea cea mai frumoasă, nimic nu e pus cu mâna. Totul are sens, totul are un scop, totul are un rol.
Puțină analiză literară
Istoria personajelor și dramele lor sunt revelate pas cu pas, cu multă atenție, personalitatea lor conturându-se tot mai clar, iar motivațiile lor înrădăcinându-se tot mai puternic. Plot-twist-uri la tot pasul. Surprize și obstacole la fiecare pagină. O adevărată aventură. Crooked Kingdom te ține cu sufletul la gură. Iar finalul este unul potrivit. Nu perfect. Nu vorbim aici de happy end. Kaz Brekker nu poate fi fericit. El nu suportă să atingă nimic viu (motivul vă las să-l descoperiți citind cartea – ge.ni.al.), nici măcar fericirea.
My mother is Ketterdam. She birthed me in the harbor. And my father is profit. I honor him daily. Be back by nightfal or don’t come back at all. Either of you. I need crew, not sentimental nubs.
Kaz Brekker in Crooked Kingdom
Doamnelor și domnilor, Kaz Brekker în propriile lui cuvinte.
Însă, incapacitatea lui de a fi fericit (aici nu ne referim de mulțumire de viață) îi oferă o înțelepciune neconvențională, neinfluențată de emoții, o abordare tranzacțională, rece, nemiloasă, neimplicată, care contrabalansează emoțiile, adrenalina și apetitul pentru risc.
Kaz Brekker vede lumea într-un mod unic prin prisma unui materialism născut din tragedie și esența Ketterdam-ului – o metropolă în care cei puternici sunt cei cu bani, în care comerțul este rege și dumnezeu.

Kaz reprezintă tipologia anti-eroului, care salvează lumea doar pentru că asta, din întâmplare, se aliniază cu planurile lui și îl duce pe el pe plus. Până la urmă, majoritatea dintre noi suntem anti-eroi. Kaz Brekker are însă bunul-simț să nu se vadă pe sine erou.
Este o tendință tot mai accentuată în literatura fantasy ca eroii să fie în fapt anti-eroi. Îmi aduc aminte the seria Gentleman Bastard a lui Scott Lynch. Locke Lamora seamănă mult cu Kaz, dar are mai puțină profunzime. Iar unde Locke este orbit de pasiune, Kaz reușește să fie rece și calculat.
George R.R. Martin a compilat o antologie plină de povești cu hoți-eroi, tâlhari de treabă și pezevenghi cu inimă bună. Voi scrie în curând și despre ea, dar îmi place ce zice în introducerea volumului:
Books should broaden us, take us places we have never been and show us things we’ve never seen, expand our horizons and our way of looking at the world.
George R.R. Martin, introduction to Rogues.
Ceea ce Crooked Kingdom face cu eleganță, fascinație și multă, multă adrenalină.
Trebuie să recunosc că în conturarea Baladelor Nlithiei și în special a nuvelei Secretul Regelui Nemuritor am fost motivat de atenția la detalii și planificarea lui Leigh Bardugo să fiu, al rândul meu, atent la diversele elemente ale plotului, la revelările graduale și conturarea personajelor.
Vorbe drepte din regatul strâmb
Închei acest articol neașteptat de lung cu câteva citate. Dacă nimic până acum nu te-a făcut curios despre cum e cartea, sper că acești sâmburi de înțelepciune o vor face.
… fear is a phoenix. You can watch it burn a thousand times and still it will return.
„I’ve taken knives, bullets, and too many punches to count, all for a little piece of this town,” said Kaz. „This is the city I bled for. And if Ketterdam has taught me anything, it’s that you can always bleed a little more.”
„… when we do wrong, we give life to our shadows. Every sin makes the shadow stronger, until eventually the shadow is stronger than you.”
„If that were true, my shadow would have put Ketterdam in permanent night.”
He doesn’t say goodbye, […] he just lets go.
Ketterdam is made of monsters. I just happen to have the longest teeth.
Lectura fantastică!
2 Comments
[…] Fiecare parte din traseu este descrisă, pe rând, la persoana întâi, de cele patru personaje principale. Suntem în mintea lor, fiecare capitol poartă numele protagonistului care definește unghiul din care privim lumea (un truc foarte des folosit în cărțile fantastice – de la George R.R. Martin cu a lui Urzeală, până la Leigh Bardugo cu duologia Six of Crows + Crooked Kingdom. […]
[…] Six of Crows – Leigh Bardugo. Pentru cei care încă nu știu seria: e un fel de Ocean’s 11, 12 sau 13, doar că avem magie și niște orașe care se aseamănă izbitor de mult cu Amsterdam și Sankt Petersburg. Merită citită din plin. Acțiune, dialog, răsturnări de situații. Bineînțeles, dacă citește Six of Crows o să treci imediat la continuarea ei: Crooked Kingdom. […]