The Raven Boys. O carte surprinzător de bună

Cred că mi-am luat „The Raven Boys” cu mai bine de șase luni în urmă, de pe bookdepository. Am tot dat peste recenzii pe tumblr și toate erau bune. Abia când am început să o citesc am văzut care era sloganul cărții: „If you kiss your true love, he will die.” Cheesy. Mi-am zis: asta e, ai cumpărat o romanță cu liceeni, banii i-ai dat, pune-te și citește. Nu ai ce face altceva. Și asta am făcut. M-am pus să o citesc și am terminat-o în două zile. Da, cartea este pentru puștani (și poate mai mult pentru puștoaice); da, se simte angoasa adolescentină în fiecare capitol, dar dincolo de asta e bine scrisă. Bine structurată. Suspansul e dozat foarte bine, la fel și acțiunea. Iar personajele sunt superb construite. Treci de prima jumătate a cărții și deja le auzi vocea în cap știi cine vorbește fără să mai fie nevoie să te uiți cine a dat replica.

Ce-i drept, mi-a adus aminte puțin de Artemis Fowl, micul băiat geniu care înțelege lucrurile mai bine decât ceilalți, care are resurse infinite la dispoziție pentru a-și pune planurile în aplicare. Doar că Gansey (inima acestei serii) e ceva mai… troubled. E un adolescent diferit pentru că valorile lui sunt complet diferite de ale celorlalți și pentru că a fost atins de moarte.

Nu știu dacă v-am stârnit interesul, dar să începem, zic.

Povestea The Raven Boys

Blue este o adolescentă care nu-și cunoaște tatăl și care locuiește cu mama și mătușile ei care toate sunt mediums, pot comunica sau vedea în celălalt realm. Iar prin celălalt mă refer la viața de după moarte. Blue nu face parte tocmai din tagma celor cu mulți bani, ea trebuind să lucreze part-time pentru a-și ajuta mama și pentru a face bani de buzunar. E clar diferită de ceilalți adolescenți de vârsta ei nu doar pentru că poartă un anumit tip de haine și are părul albastru-emo (așa mi l-am imaginat eu), ci și pentru că are abilitatea de a amplifica puterea femeilor din jurul ei, prin simpla ei prezență în încăpere când se citește tarotul sau se ghicește viitorul. Însă, Blue nu are nici o altă putere specială. Ea nici măcar nu poate vedea morții. Dar ce o face cu adevărat specială pe Blue, în cotradicție directă cu toate basmele (fairy tales) pe care le știm, este că dacă avea să să-și sărute adevărata iubire aceasta avea să moară. O răsturnare frumoasă a clișeului.

Însă, într-o noapte specială, spre surprinderea ei, ea vede prima ei fantomă: Gansey. Din clipa aceea ajunge să fie obsedată să îl găsească pe acest tânăr Gansey și să îl avertizeze că în mai puțin de un an are să moară. Aici este declicul întregii acțiuni. Blue îl găsește pe Gansey și se trezește prinsă în povestea și obsesia acestuia la fel de tare ca ceilalți trei prieteni ai lui.

Personajele The Raven Boys

Ce e foarte bine construit la cartea aceasta sunt ploturile secundare, care iau prim-planul, exact cum se întâmplă în viață. Dacă miza principală a seriei este ca Blue să îl găsească, să îl avertizeze și să îl salveze pe Gansey, ei bine uiți repede de scopul acesta pentru că te lovește în față situația lui Adam, care se luptă cu sărăcia și cu frica față de tatăl său abuziv; apoi e Ronan care și-a pierdut tatăl și este mâncat de amărăciune și care în loc să aplaneze situația, dintr-un fel de dorință profundă de autopedepsire, o escaladează; Noah, misteriosul și tăcutul băiat din gașca lor, în jurul căruia ajunge să se învârtă întregul volum. Fiecare dintre aceste personaje este multifațetat și atât de bine construit, fiecare personaj minor sau secundar are o întreagă poveste în spate și partea cea mai faină este că scopurile fiecăruia ajunge să se bată cap în cap cu scopurile celorlalți, fiecare are motivația lui solidă pentru care acționează în modul în care o face. Este o adevărată plăcere să descoperi personalitățile celor cinci cu fiecare pagină pe care o întorci.

„Gansey could’ve had any and all of the friends that he wanted. Instead he had chosen the three of them, three guys who should’ve, for three different reasons, been friendless.”

 

Rezoluția The Raven Boys

Aș vrea să vă pot povesti despre ea, însă cartea îți satisface doar puțin din curiozitate rezolvând doar unul dintre ploturile adiacente, o situație peste care The Raven Boys dau întâmplător, dar care le alterează viața și deciziile. Cu cât mă apropiam mai tare de ultimele pagini cu atât am realizat, cu un mix de frustrare și satisfacție, că nu aveam să aflu prea multe răspunsuri despre povestea centrală (main arc). Frustrarea venea din faptul că, într-un fel, am fost dus de nas prezentându-mi o poveste și trezindu-mă într-un fel de roman polițist cu adolescenți, al cărui punct culminant avea prea puțin de a face cu povestea centrală. Satisfacție pentru că urmează să mai citesc (trei cărți se pare) cel puțin la fel de bine scrise și construite (sper).

Concluzie

„‘Talk,’ he said. In his local accent, it was a long word and it seemed less of a synonym for speak than it was for confess.”

The Raven Boys merită citită și doar pentru construcția personajelor și complexitatea lor. Să nu mai zic că sunt câteva pasaje atât de deștept și inspirat scrise, fie amuzante, fie cu un impact emoțional puternic. Dacă nu mă înșel, pe goodreads i-am dat 4 din 5. Nu e perfectă și nu m-a bulversat sau impresionat până peste cap, dar a fost o surpriză neașteptată. Ceea ce mă face să mă gândesc puțin altfel la ceea ce lumea consideră literatură young adult și o privesc cu o oarecare condescendență. Am văzut mai mult character building și world building decât în multe romane considerate „mari”.

Închei, cred că deja îmi fac un obicei, cu unul din citatele mele preferate din cartea aceasta.